Iepurele cu coarne - un mit explicat

 
În America de Nord, mai ales în statul Wyoming, ar trăi, zice-se, o ciudată creatură, rareori văzută, arătând ca un iepure ce poartă pe cap o pereche de coarne. Pare o corcitură năstruşnică între un iepure şi un cerb, ori poate o antilopă, s-au gândit localnicii, care i-au dat, de aceea, un nume „combinat” care reflectă ideea de hibrid, de creatură-himeră, născută dintr-amestec nefiresc între specii: jackalope. Dar chiar există astfel de creaturi - iepuri cu coarne? - se întreabă scepticii.

Legendă naţională, vedetă locală

Nişte animale cu înfăţişare ciudată, părând într-adevăr nişte iepuri "încornoraţi", există, asta e sigur. Şi se prea poate ca ele să fi inspirat poveştile despre miticul jackalope. Iar descoperirea adevărului din spatele mitului şi mai ales implicaţiile pe care le-a avut această descoperire pentru ştiinţă, pentru umanitate, sunt încă şi mai fascinante decât poveştile despre animalul fabulos.

Cum se naşte o legendă? Se porneşte de la ceva care chiar există şi se adaugă în jur, strat după strat, tot felul de lucruri închipuite, cum ai face un ghem de lână, înfăşurând şi tot înfăşurând firul în jurul lui, făcând astfel ghemul să crească tot mai mare.

Aşa s-a întâmplat şi cu jackalope, iepurele cu coarne, despre care se povestesc fel de fel de năzbâtii: că ar fi o încrucişare între un cerb pititc şi un fel de "iepure ucigaş", cu apucături sălbatice; că ar fi în stare să imite graiul omenesc; că femelele pot fi mulse când dorm şi că laptele ar avea tot soiul de însuşiri tămăduitoare; că aceste fiinţe se împerechează, spre a a se înmulţi, doar în timpul furtunilor puternice, cu tunete, trăsnete şi grindină, ceea ce explică de ce sunt atât de rari...

• Povestea spune că primul asemenea animal a fost văzut în 1829, în preajma localităţii Douglas din statul american Wyoming. În anii 1930, jackalope a început să fie cunoscut în toată ţara, datorită fraţilor Herrick, doi taxidermişti (adică specialişti în "împăierea", sau naturalizarea animalelor) din Douglas, care au combinat capete de iepuri cu coarne de cerb şi le-au montat ca pe nişte trofee de vânătoare, vânzându-le drept "capete de jackalope". Orăşelul Douglas a rămas până azi credincios legendei iepurelui cu coarne: aici există o statuie a lui jackalope, se celebrează anual o sărbătoare dedicată lui, se vând cărţi poştale şi timbre, postere, brelocuri şi căni, tricouri şi tot felul de alte obiecte promoţionale cu imaginea animalului urecheat şi cornut, există trofee de jackalope (la fel de autentice ca şi cele făcute de fraţii Herrick) expuse prin baruri, iar localnicii se distrează pe seama turiştilor ignoranţi şi creduli, care ascultă cu gura căscată poveştile despre vedeta faunei locale - uimitorul iepure cu coarne.                             

                                                                          

• Referirile mitologice la un astfel de animal sunt însă mai vechi şi mai răspândite, depăşind mult "folclorul" de secol XX din Douglas, Wyoming. Legende ale amerindienilor din tribul Huichol vorbesc despre un schimb de coarne între iepure şi cerb, iar în poveşti încă şi mai vechi, din vremea aztecilor, iepurele şi cerbul apar adesea pereche, ca fraţi, uneori chiar gemeni.

Şi nu se întâmplă numai în America: şi în Europa, în folclorul german, de pildă, se întâlnesc referiri la o stranie creatură numită Wolpertinger, un animal ce seamănă cu mai multe altele deodată, cel mai adesea descris ca un iepure cu coarne, aripi şi colţi. De altfel, folclorul european e plin de astfel de himere - fiinţe alcătuite din părţi ale corpului luate de la diverse animale, uneori şi de la om -, trădând veşnica fascinaţie a omului faţă de aceste făpturi, născute din gândirea magică şi văzute ca populând o lume de dincolo de aceasta, o altă lume, care era, pentru strămoşii noştri, la fel de reală ca şi cea în care trăiau zi de zi.

Campionatul National ”Stafeta Muntilor” a debutat in luna florilor

Campionatul National ”Stafeta Muntilor” a debutat in luna florilor, cand in Muntii Parang ”vremea buna” se lupta cu ultimele ploi reci, iar acum in amurgul toamnei, cand iarna trimite catre noi avangarda gerului, montaniarzii s-au reunit pentru a-i premia pe castigatorii editiei I, dar si pentru a stabili etapele competitionale ce se vor desfasura in anul 2013.
    Pe malul Oltului, in Muntii Coziei - statiunea Calimanesti-Caciulata s-a desfasurat recent Festivitatea de premiere a Campionatul National ”Stafeta Muntilor”, eveniment sportiv-cultural-ecologic la care au participat peste 140 de persoane cu varste intre 1 si 68 ani.     Castigatorii Editiei I au fost premiati cu premii consistente oferite de: Belkin International, Inc. , SIS Travel (www.sis-travel.com ), Infopensiuni.ro, Love Plus, Lec-Academy.ro, Doppel Herz (www.queisser.ro), Tupperware.ro, Bookblog.ro, R-therapy.ro, Valea-Mare.ro, Libris.ro, Edituracununidestele.ro, Anthonyfrost.ro, Ch-Center.ro, Craimont.ro, Sfing.ro, TehnoPlus Industry iar  Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Gorj ii multumim pentru sprijinul acordat in realizarea activitatii de videoproiectie.
    Anfitrionii evenimentului au fost tinerii din cadrul Asociatiei Drumetii Montane, by  JNEPENII, ecologisti veritabili si gazde bune ce au reusit sa aduca multe surprize si bucurie in randul participantilor.
    Efortul lor a fost rasplatit de catre invitatii care au condimentat cele trei zile cu initiativa si multa voie buna, iar la final i-au rasplatit cu aplauze si felicitari.
    Vineri a fost ziua, dar in special seara revederilor, cand aprigii adversari din probele de raid montan, orientare si escalada au cantat impreuna piese din folclorul montan, iubite de generatii diferite.
    Sambata dimineata reprezentantii cluburilor de turism montan prezente la eveniment au stabilit etapele calendarului competitional 2013, context in care conducerea curtii de arbitraj a fost preluata de catre Asociatia Zimbrul Carpatin Pitesti, iar organizator onorific 2013 – Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie  HAI-HUI Tg-Jiu .
    Concursurile de turism montan vor debuta in luna mai si se vor incheia in luna septembrie, existand sapte etape.
    Participantii au apreciat faptul ca in doua etape vor fi atinse varfuri ce depasesc 2500 metri, respectiv Vf. Moldoveanu – cel mai inalt varf din tara si Vf. Parangul Mare.
    Ziua a fost plina de activitatii, iar montaniarzii s-au intrecut in concursuri de table, orientare sportiva si fotbal mixt –proba ce a avut cel mai mare succes.
    Anterior decernarii premiilor au fost vizionate mai multe videoproiectii, remarcandu-se cele pregatite de catre Zimbrul Pitesti, Elite Bucuresti, Calauza Carpatina Petrila, Marmotele Mahmure, Asociatia Drumetii Montane si Jnepenii.
    Intr-o atmosfera de prietenie si fair-play au fost decernate premii speciale, premii pentru cele mai bune cluburi la fiecare categorie de concurs, precum si trofeul de campioni nationali, ce a revenit Asociatiei Zimbrul Carpatin din Pitesti, podiumul fiind completat de catre Marmotele Mahmure si Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie ”Hai-Hui” Tg-Jiu.
    Pentru ca zorii zilei erau inca departe, toti participantii s-au costumat in cea mai mare graba si a inceput fiesta: parada costumelor de carnaval, unde cu totii am aplaudat cand au sosit: Alba ca Zapada, pirande, pisicute, ingerasi, clovni si bufoni, o intreaga corabie de pirati, mumii, regine din Orient, Vaduva Neagra, gansteri, seici, Zorro, indieni, gheise, Scutita Rosie, cetateanul turmentat, Clopotica, Mos Craciun si multe alte personaje.
    Pana spre zorii zilei am cantat, dansat si participat la numeroase probe surpriza, insa cea mai palpitanta a fost tombola.
    Un moment cu totul special s-a petrecut in cadrul concursului de dans pe perechi, cand doi tineri si-au unit pentru totdeauna destinele.
    Pentru ca aceasta seara sa fie una minunata, Razvan si Madalina au intretinut permanent atmosfera.
    Cand primele raze ale diminetii se oglindeau in undele Oltului, Andrei si chitara sa au vestit inceperea unui nou campionat, unul al prieteniei, pentru ca STAFETA MUNTILOR a fost un gand, un vis pe care toti cei care participam l-am transformat in realitate.
    Sa ne vedem pe creste!

Povestea lui Alex, papagalul cu mintea unui copil de 5 ani

Un experiment desfăşurat pe o perioadă de trei decenii la finalul secolului trecut a surprins lumea ştiinţei, dezvăluind o inteligenţă remarcabilă în lumea animală: cea a lui Alex, un papagal din specia Psittacus erithacus („papagalul african gri” sau „papagal jako”). Capacităţile lui extraordinare au schimbat tot ceea ce se credea despre inteligenţa păsărilor, considerate până atunci fiinţe nesofisticate, iar povestea lui Alex a rămas în analele zoologiei. 

Un creier cât o nucă, gazda unei inteligenţe ieşite din comun

Cel mai cunoscut papagal din istorie, Alex, a demonstrat de-a lungul vieţii sale capacităţi extraordinare. Proprietara lui, prof. Irene Pepperberg, afirmă că Alex avea capacitatea intelectuală a unui copil de 5 ani şi inteligenţa emoţională a unuia de 2 ani, fiind încă departe de a-şi atinge potenţialul maxim atunci când a murit.
Irene Pepperberg, profesor de psihologie la Universitatea Brandeis şi totodată cercetător la Universitatea Harvard, l-a cumpărat pe Alex dintr-un magazin de animale de companie din Chicago în iunie 1977, când acesta avea vârsta de 12 - 13 luni. Timp de 30 de ani, Alex a făcut parte dintr-un experiment dirijat de Pepperberg, fiind antrenat în mod continuu. Cu timpul, papagalul a reuşit să numere, să recunoască noţiuni, să stăpânească un vocabular de peste 150 de cuvinte şi chiar să dezvolte o relaţie afectivă cu Irene.
Cercetarea realizată de prof. Pepperberg a demonstrat că primatele nu sunt singurele animale ce prezintă o capacitate cognitivă suficient de avansată pentru a permite folosirea unui limbaj complex, cum considera la acel moment comunitatea ştiinţifică. „Alex a arătat că o creatură cu creierul cât o nucă poate duce la bun sfârşit aceleaşi sarcini îndeplinite de maimuţele antropoide, de delfini şi, în anumite cazuri, de copiii mici. Educarea lui a fost o realizare extraordinară”, explică dr. Pepperberg.
Deşi ultimul strămoş comun al prof. Pepperberg şi al papagalului Alex a trăit în urmă cu peste 300 de milioane de ani, Alex a depăşit cu timpul stadiul de cobai, devenind practic un membru al familiei lui Irene. Papagalul a murit în 2007, după 30 de ani petrecuţi în compania lui Irene. În amintirea sa, psihologul a scris o carte intitulată „Alex & Me”, în care a relatat viaţa lui Alex de-a lungul celor trei decenii petrecute alături de ea.
  Alex stăpânea o varietate de concepte, fiind capabil să recunoască cinci forme, şapte culori şi să numere până la 8. Inteligenţa sa îi permitea să utilizeze cuvintele şi conceptele cunoscute cu referire la peste 100 de obiecte din laborator, putând să le identifice, să spună din ce categorie fac parte, câte obiecte i se arătau sau chiar să solicite sau să refuze un obiect anume. „L-am învăţat pe Alex încă de la început să eticheteze obiectele pe care şi le dorea. Era motivat să înveţe cuvântul «cheie», pentru că o voia ca să se scarpine cu ea, sau cuvântul «lemn», pentru că îi plăcea să-l mestece. Dorinţa de a obţine un anumit obiect îl motiva să reţină denumirea acestuia”, a explicat Pepperberg.
Tehnica prin care Alex învăţa cuvinte noi era una foarte simplă, intitulată „tehnica model/rival”, adaugă dr. Pepperberg. „Întâi identificam obiectele pe care şi le dorea şi apoi îl făceam să înveţe denumirile lor. Spre exemplu, eu aveam în mână o bucată de lemn pe care Alex şi-o dorea. Eu i-o arătam unei studente, care era modelul pentru comportamentul lui şi cu care concura pentru atenţia mea, şi o întrebam: «Ce este asta?». Studenta răspundea: «lemn». Eu o lăudam pentru răspunsul corect şi îi dădeam bucata de lemn, iar studenta spunea «lemn, lemn, lemn». Alex, în acest timp, observa cum altcineva folosea obiectul pe care şi-l dorea”, relatează Pepperberg.
„Apoi schimbam cele două roluri, studenta devenind dresorul, urmând ca eu să joc rolul de model/rival. Acest lucru urma să-i arate papagalului că procesul este interactiv, că rolurile nu sunt fixe. Când studenta mă întreba «ce este asta?», eu răspundeam cu un «cuac» şi nu primeam lemnul, dorind să-i arăt astfel papagalului că nu orice răspuns duce la obţinerea obiectului dorit. După repetarea acestui joc de mai multe ori, Alex a început să răspundă parţial corect («ood» adică «emn»), iar noi l-am recompensat pentru asta şi, cu timpul, l-am stimulat să răspundă corect”, a adăugat Irene.
Cu toate acestea, Alex avea unele probleme de pronunţie. Dr. Pepperberg spune că „anumite sunete sunt greu de pronunţat atunci când nu ai buze. Cel mai dificil îi era să pronunţe litera „s” la finalul cuvintelor, astfel că îşi spunea «Alec», nu «Alex», iar în loc de «şase» («six») spunea «sic». Consoanele sunt mai greu de pronunţat - gândiţi-vă la pronunţia literelor «p», «v» sau «b», de exemplu. Cu toate acestea, Alex reuşea să le spună, făcând un efort pentru a le emite din esofag”.
  
    http://www.youtube.com/watch?v=WGiARReTwBw&feature=player_embedded 

Un talent extraordinar pentru matematică
Aceeaşi tehnică a fost folosită pentru a-l învăţa pe Alex rostul numerelor şi chiar să calculeze. Dr. Pepperberg relatează cum a testat prima dată priceperea lui la adunare: „Am folosit două recipiente amplasate pe o tavă, sub unul fiind aşezate două nuci, iar sub altul trei. Le-am ridicat pe rând, iar apoi l-am întrebat câte nuci sunt pe tavă, iar el a răspuns că cinci”.

    http://www.youtube.com/watch?v=604QvpHDrec&feature=player_embedded#t=0s

Apoi, Alex a fost învăţat să identifice diferenţele dintre obiecte. De exemplu, cercetătoarea îi arăta papagalului două obiecte şi îl întreba care este asemănarea dintre acestea, iar Alex răspundea „culoarea”, „forma”, „materialul” sau „niciuna”.
Cu timpul, Alex a învăţat să combine noţiunile. Astfel, atunci când i se arăta o tavă pe care se găseau 3 cuburi galbene, 4 cuburi mov şi 6 cuburi portocalii şi era întrebat „Ce culoare trei?” („What color three?”), Alex răspundea corect, „galben”. „Când i-am arătat două obiecte de aceeaşi mărime şi culori diferite, l-am întrebat: «Care culoare mai mare?» («What color bigger?») şi mi-a raspuns: «niciuna»”, a povestit Pepperberg.
Un moment inedit a făcut-o pe Pepperberg să descopere că Alex era capabil să înţeleagă conceptul „zero”. „La un moment dat, când am repetat experimentul cu tava pe care se găseau 3, 4 şi 6 obiecte de culori diferite, Alex mi-a oferit un răspuns ciudat la întrebarea «Care culoare trei?». El a spus «cinci», iar eu am fost surprinsă. Am insistat şi mi-a răspuns la fel. Intrigată, pentru că pe tavă nu existau 5 obiecte de aceeaşi culoare, l-am întrebat «Care culoare cinci?», iar el mi-a răspuns «niciuna». Aşadar, nu doar că a reuşit transfere informaţie de la o sarcină la alta, dar a răspuns referitor la absenţa unui număr, arătând o oarecare înţelegere a conceptului de zero. Mai mult de-atât, a ştiut cum să mă manipuleze pentru a-i pune întrebarea la care dorea să răspundă, ceea ce arată cât de isteţ era”, a relatat Irene Pepperberg mândră.
Într-un studiu publicat recent, Pepperberg a relatat alt caz în care Alex şi-a arătat talentul la matematică. Cercetătoarea testa un papagal pe nume Griffin, dar Alex era şi el în încăpere. Irene intenţiona să verifice dacă Griffin putea cuantifica secvenţele de sunet. Astfel, ea a redat două secvenţe sonore, sperând că Griffin va spune „doi”, însă acesta a fost fără replică. Redând alte două secvenţe sonore, Pepperberg a fost surprinsă să-l audă pe Alex spunând „patru”. După alte două secvenţe, acesta a zis „şase”.
Ulterior acestei descoperiri întâmplătoare, Pepperberg a continuat să-l testeze pe Alex. În timpul acestor experimente, papagalul a putut aduna două sau trei seturi de obiecte, cât timp totalul era cel mult 6. De asemenea, Alex putea ordona numerele de la 1 la 8 în ordine crescătoare (folosind magneţi de frigider de mai multe culori).
În afară de Alex, un singur animal s-a mai dovedit până acum capabil de a reprezenta valoarea numerică a unei sume: un cimpanzeu pe nume Sheba.

  Animalul care spune „Îmi pare rău”

 Cu timpul, Alex a devenit capabil să recunoască atunci când comitea o greşeală, cerându-şi scuze faţă de Irene: „I’m sorry!”. „Învăţase că atunci când îi spuneam «bad boy» făcuse ceva greşit, astfel că spunea «I’m sorry» cu o voce subţire. Mă topeam auzindu-l, chiar dacă ştiam că nu simţea niciun regret”, relatează Pepperberg.
Într-o zi, când Alex a fost internat într-o clinică veterinară din cauza unei infecţii ce-i ameninţa viaţa, el şi-a folosit vocabularul pentru a pleda în faţa cercetătoarei. După ce a fost închis de doctori într-o cuşcă din spital, Alex i-a spus lui Irene cu o voce tremurândă: „I’m sorry. Come here. Want to go back” („Îmi cer scuze. Vino aici. Vreau să merg înapoi”).
Irene spune că s-a simţit neputincioasă. „Nu ştiam cum să îi explic situaţia. Îi tot spuneam «voi reveni mâine, promit». În cele din urmă, s-a calmat, iar eu am revenit a doua zi. Auzindu-l cum pledează, m-am gândit că a făcut o asociere între cuşcă şi greşeală, crezând poate că fusese închis deoarece fusese «bad boy». Dar asta e doar o speculaţie”, a explicat dr. Pepperberg.

  Alex s-a stins din viaţă la vârsta de 31 de ani, fiind descoperit fără suflare în dimineaţa zilei de 6 septembrie 2007. Data este descrisă de dr. Irene Pepperberg drept „cea mai cumplită zi din viaţa mea”.
Cauza decesului a fost ateroscleroza, atacul fatal putând fi provocat de o aritmie, un atac de cord sau un atac cerebral. „Era hrănit cu cele mai bune şi mai sănătoase alimente. A fost ca în cazul unui bărbat de vârstă mijlocie care merge la doctor, află că mai are de trăit 30 de ani conform rezultatului analizelor medicale, dar moare imediat ce iese pe uşă”, a explicat dr. Pepperberg. Conform Animal Ageing and Longevity Database, cel mai longeviv papagal gri african ţinut în captivitate a trăit 49,7 ani. Se estimează că papagalii ce trăiesc în natură pot depăşi 60 de ani.
Ultimul mesaj al lui Alex pentru Irene a fost alcătuit din cuvinte calde, pe care acesta i le adresa în fiecare seară: „You be good. I love you. See you tomorrow” („Să fii bună. Te iubesc. Ne vedem mâine”).
   Cercetătoarea a înfiinţat o fundaţie ce poartă numele prietenului ei înaripat - „The Alex Foundation” - ce are ca scop derularea studiilor asupra capacităţilor cognitive şi de comunicare ale papagalilor. Astăzi, Irene lucrează în cadrul fundaţiei cu alţi doi papagali din specia lui Alex, Griffin şi Wart, însă niciunul nu a ajuns la nivelul acestuia.